Am găsit încă o fisură în vasul acesta de lut: câteodată sunt un fantezist, și știu sigur că și tu. Citindu-l pe profetul Osea am realizat, câtuși de puțin, ce înseamnă să trăiești cunoscându-ți Dumnezeul.

Cunoașterea lui Dumnezeu nu înseamnă să fii visitor și să crezi că El este mijlocul prin care tu, omul degradabil, vei dobândi satisfacția în viață (cea firească); să-L cunoști nu înseamnă să ți se pară doar uneori că există, și asta pentru că ai văzut sau ai primit încă o binecuvântare; să-L cunoști nu înseamnă lectura Bibliei de dragul reușitelor poze, care (cu siguranță) ar fi o postare bună pe Instragram; să-L cunoști nu înseamnă să devii un depresiv spiritual, dacă nu simți măcar un fior în timpul rugăciunii; să-L cunoști nu înseamnă să-I strigi numele pe stradă, dar în cămăruță să-l uiți; să-L cunoști nu înseamnă să fii un fantezist, crezând că Dumnezeu e unul dintre Avengers.

Să-L cunoști pe Dumnezeu…ce dorință arzătoare…înseamnă să crezi despre El că este singurul Dumnezeu, este Stăpânul, și este și Stăpânul tău; înseamnă să-ți dedici viața nu planurilor tale, ci dorințelor Lui; înseamnă să-L iubești mai mult ca pe tine însuți; înseamnă să aștepți cu nerăbare ziua Domnului, să fii fericit când Îl vezi lucrând și să plângi când mireasa Lui suferă; înseamnă să nu-ți pese că unii te cred nebun datorită credinței tale;

înseamnă o viață pusă pe altar, un ego răstignit, dorințe îngropate, dar un Hristos înviat.

 

Să-L cunoști înseamnă să trăiești în realitatea de acum fiind realist: Dumnezeu există…și nu,nu e doar un dumnezeu. El este „Eu sunt”.